Doar o jumatate dintre cele 2 milioane de pacienti romani care au nevoie in fiecare an de o forma sau alta de recuperare medicala beneficiaza de tratament specializat, in vederea recuperarii mobilitatii si independentei, se arata in concluziile unei analize realizate de fondul de investitii de growth AGISTA, care a achizitionat, recent, un pachet minoritar de peste 30% in cadrul Centrokinetic – una dintre cele mai apreciate clinici de ortopedie si recuperare medicala din Bucuresti.
Motivele pentru care aproximativ un milion de romani nu beneficiaza de recuperare medicala tin fie de listele lungi de asteptare, de echipamentele si procedurile invechite din clinicile si spitalele administrate de stat, fie de numarul insuficient de clinici private care sa ofere servicii de calitate pacientilor.
- 2 milioane de pacienti au nevoie in fiecare an de o forma sau alta de recuperare medicala in Romania, insa doar jumatate dintre acestia beneficiaza de tratament specific.
- Piata de recuperare medicala din Romania este estimata la 250 mil. EUR, din care 70 mil. EUR in sistemul privat.
- Fondul de growth AGISTA a achizitionat recent un pachet minoritar in cadrul Centrokinetic, una dintre cele mai apreciate clinici de ortopedie si recuperare medicala din Bucuresti.
“Din analizele noastre, in jur de 60-70% dintre cei care fac recuperare medicala folosesc serviciile clinicilor si spitalelor de stat, iar restul de 30-40% sunt pacienti tratati in centrele private, numarul acestora din urma fiind, insa, in continua crestere. De altfel, piata privata de recuperare medicala din Romania este foarte fragmentata, cu aproximativ 400 operatori, dintre care 100 sunt doar in Bucuresti. Sunt multe clinici de recuperare si in alte orase mari ale tarii, cum ar fi in Cluj-Napoca sau Timisoara, unde am gasit aproximativ 30 astfel de clinici“, spune Dragos Darabut, Senior Investment Manager AGISTA.
Terapia fizica se bazeaza pe evaluarea functiei motorii a pacientului si pe activitatea fizica prescrisa pentru a trata si recupera organismul uman. Conform Colegiului Fizioterapeutilor, piata de recuperare este impartita in fizioterapie, fiziokinetoterapie, kinetoterapie si balneokinetoterapie. Aceste forme de terapie sunt recomandate la orice varsta, incurajand pacientul sa-si gestioneze afectiunile si sa-si recupereze mobilitatea si independenta, chiar si dupa incheierea tratamentului fizioterapeutic.
In Romania, in fiecare an, sunt aproximativ 2 milioane de pacienti care au nevoie de recuperare medicala. Fie ca vorbim despre pacienti care au suferit interventii chirurgicale, pacienti care au suferit forme grave sau usoare de accidentare, pacienti cu probleme cronice sau care au primit un diagnostic specific, doar jumatate dintre acestia beneficiaza de o perioada de recuperare medicala. La Centrokinetic, ne dorim sa oferim unui numar cat mai mare de pacienti acces la o recuperare medicala corecta, iar, alaturi de AGISTA, suntem convinsi ca ne vom indeplini acest obiectiv”, spune Bogdan Andrei, Director Medical si fondator Centrokinetic.
AGISTA s-a alaturat recent Centrokinetic in calitate de partener strategic de dezvoltare cu expertiza consistenta in zona de scalare a business-urilor, cu obiectivul de a transforma reteaua de clinici in lider regional pe segmentul de recuperare medicala, alaturi de fondatorul sau, dr. Bogdan Andrei, si de intreaga sa echipa.
Semnarea tranzactiei confirma misiunea AGISTA de a investi capital in pachete minoritare in companii romanesti cu potential de scalare la nivel regional.
Fondata in 2016 de medicul Bogdan Andrei, reteaua de clinici medicale Centrokinetic a depasit anul trecut o cifra de afaceri de 4,5 milioane euro, cu o EBITDA de 600.000 euro.
Centrokinetic ofera o gama larga de servicii de recuperare medicala pentru adulti si copii, cu o echipa de peste 110 medici si terapeuti specializati in afectiuni ortopedice si neurologice, avand trei clinici localizate in Bucuresti.
Fondul de investitii de growth AGISTA, in curs de autorizare la Autoritatea de Supraveghere Financiara, un brand lansat de Impetum Group, sustine prin capital si know-how acele IMM-uri romanesti ale caror produse si servicii sunt sau devin esentiale pentru societate. Cu specific de actionar minoritar, AGISTA investeste tichete intre 2 si 5 milioane euro si actioneaza ca un investitor ancora, cu rol strategic, avand reprezentant in board-ul companiilor din portofoliu, contribuind la dezvoltarea rapida si sanatoasa a acestora. Prin parteneriatul cu AGISTA, o companie beneficiaza de solutii personalizate, ghidaj si networking, avand alaturi un partener de crestere in perspectiva transformarii in campion regional.
AGISTA investeste in toate domeniile de activitate, dar urmareste preponderent industriile: IT&C, healthcare, reciclying si agritech. De la lansarea si pana in prezent, AGISTA a investit in Centrokinetic, Bittnet Group, Eplus Smart Energy, Dendrio Solutions, GRX – de curand FORT si Top Tech.