O echipă de studenți, de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, a proiectat cea mai mică inimă artificială din lume. Este destinată copiilor cu malformații cardiace care, în prezent, nicăieri în lume, nu beneficiază de un astfel de dispozitiv. Studenții vor participa cu acest prototip la o competiție internațională, în Japonia.

Cea mai mică inimă artificială din lume este surpriza pe care o oferim anul acesta. Facem asta pentru că vrem să ajutăm persoanele care au nevoie, care au probleme cardiace“, spune Alexandru Pleșoianu, coordonator proiect.

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași și cercetătorii care îi coordonează au câștigat anul trecut o competiție în Statele Unite, cu prototipul unei inimi artificiale pentru adulți. Acum au reușit să creeze și o inimă artificială pentru copii. “Această inimă este proiectată pentru a fi utilă de la naștere, deci de la nou-născut, până la aproximativ 5 ani. Este proiectată astfel încât să se adapteze și să își dezvolte geometria odată cu creșterea copilului“, explică Alexandru Pleșoianu.

drmax.ro/

Astfel de dispozitive pot ajuta pacientul temporar, în primă fază, până se găsește un donator compatibil. “Este vorba de insuficiență cardiacă, atunci când inima practic nu are puterea de a pompa suficient sânge ca să asigure organismului nevoile de bază. Pacienții aceștia sunt pacienți care au lipsă de aer, au membrele inferioare umflate, iar pentru părinți este un tablou dramatic“, spune Carmen Pleșoianu, medic cardiolog. Dispozitivele de pe piață, care sunt concepute numai pentru adulți, ajung să coste, în prezent, chiar și 200.000 de euro.

Sursa: Digi24.ro