Social Moms organizează duminică, 10 mai 2026, la Hotel Unirea din Iași, o nouă ediție a Maratonului Sănătății, una dintre cele mai ample conferințe dedicate sănătății familiei. Tema acestei ediții, „Nutriția și relația copilului cu mâncarea”, aduce în prim-plan un subiect esențial pentru părinți: cum construim, încă din primii ani de viață, o relație sănătoasă, echilibrată și firească între copil și alimentație.

Evenimentul se va desfășura în intervalul 10:00 – 15:30, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere.

Conferința este gândită ca un spațiu de dialog util pentru părinți, în care informația medicală și recomandările practice să fie prezentate clar, aplicat și conectat la provocările reale din viața de familie. De la alăptare, diversificare și reflux, până la mofturi alimentare, carențe, obezitate, emoțiile din jurul mesei și rolul familiei în formarea obiceiurilor alimentare, agenda reunește teme actuale și întrebări pe care mulți părinți le au în fiecare etapă de creștere a copilului.

Ediția de la Iași îi va aduce în fața publicului pe Dan Cruceru (Taticool), în calitate de moderator, alături de o echipă de specialiști din domenii complementare: Conf. univ. dr. Dana-Teodora Anton-Păduraru, medic primar pediatrie, cu supraspecializare în gastroenterologie pediatrică, Prof. univ. dr. Laura Teodor, medic primar gastroenterologie pediatrică și medic primar pediatrie, As. univ. dr. Carmen-Liliana Barbacariu, medic de familie și reprezentant AREPMF, Dr. Nicoleta Siminiceanu, medic specialist pediatrie și neonatologie, cu competențe în gastroenterologie și alergologie clinică, Dr. Gina Neculăeș, medic specialist endocrinologie, Dr. Mihaela Grădinariu, medic specialist medicină de laborator, Alexandra Pompaș, nutriționist-dietetician autorizat, și Oana Amaziliței, psiholog clinician și psihoterapeut specialist.

Programul este structurat în două paneluri. Primul panel este dedicat copiilor cu vârste între 0 și 3 ani și va aborda teme precum nutriția mamei în perioada alăptării, nevoile nutriționale ale bebelușului, diferența dintre mituri și recomandările bazate pe dovezi, diversificarea și autodiversificarea, relația dintre nutriție și digestie, tipurile de reflux, rolul alimentației în susținerea imunității, dar și diferența dintre gag și înec, alături de informații despre primul ajutor în caz de înec.

Al doilea panel se va concentra pe provocările care apar după vârsta de 3 ani, de la mofturile alimentare și riscul de carențe până la obiceiurile alimentare formate în familie, importanța activității fizice, strategiile prin care părinții pot încuraja consumul de alimente sănătoase, educația nutrițională a copiilor, tulburările de alimentație și obezitatea infantilă. În același timp, conferința va deschide și o discuție necesară despre componenta emoțională a alimentației și despre modul în care relația copilului cu mâncarea se construiește, zi de zi, în mediul familial.

Prin această ediție, Social Moms continuă seria de evenimente care aduc în fața părinților informație relevantă, specialiști credibili și contexte de învățare utile, într-un format accesibil și apropiat de nevoile reale ale familiilor de astăzi.

Înscrierea se face online, în limita locurilor disponibile, accesând acest link.

Social Moms este una dintre cele mai active comunități dedicate părinților din România, dezvoltând de-a lungul timpului un amplu ecosistem de conținut și evenimente cu tematici relevante pentru viața de familie. Prin conferințe, webinarii și campanii informative organizate la nivel național, Social Moms aduce părinților acces la specialiști, informații de încredere și soluții practice despre sănătatea copilului, educație, nutriție, siguranță și echilibrul în familie. Evenimentele Social Moms creează contexte utile de dialog și învățare, reunind an de an mii de părinți interesați de teme actuale și de resurse valoroase pentru creșterea copiilor.

Stiri Ziarul Bancar