Fundația Comunitară Iași în parteneriat cu rețeaua de sănătate Regina Maria lansează un nou fond de burse.
Pentru 10 elevi ieșeni cu rezultate deosebite la învățătură și care își doresc o carieră în domeniul sănătății, anul școlar 2023-2024 înseamnă și o bursă de merit care să le sprijine pasiunea pentru științele exacte.

Pe durata anului școlar bursierii vor primi suma de 3.700 lei. Investiția în educație este unul dintre pilonii pe care Fundația Comunitară Iași își construiește strategia, iar prin Fondul de Burse alături de Regina Maria reușim să fim aproape tinerilor care demonstrează aptitudini extraordinare atât prin susținerea lor financiară, cât și prin mentorat și consolidarea unei relații bazate pe integritate, implicare și grijă autentică pentru ceilalți. Considerăm că investiția în educație contribuie la dezvoltarea armonioasă a comunității.

Cele 10 burse vin în întâmpinarea elevilor din şcoli şi licee din Iaşi, care au terminat anul şcolar anterior cu media generală peste 9, care au rezultate frumoase în urma activitățile extrașcolare pe care le întreprind şi provin din familii cu situaţie financiară provocatoare.

drmax.ro/

Rețeaua privată de sănătate Regina Maria este o companie românească privată, furnizoare de servicii medicale. Viziunea companiei este să stabilească cel mai înalt standard în serviciile medicale private din România, bazat pe cei mai buni medici, printr-un sistem solid, însufleţit de respect și grijă pentru oameni.

Fundația Comunitară Iaşi îşi propune să aducă împreună oamenii care mişcă lucrurile şi lucrurile care merită mişcate, spre beneficiul întregii comunităţi, pentru transformarea Iaşului într-un oraş în care să fim mândri că locuim. Scopul Fundaţiei Comunitare Iaşi este construirea într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al Iaşului şi întregii regiuni, prin încurajarea bucuriei actului de a dona.