În fiecare an, pe 14 noiembrie, este marcată Ziua Mondială a Diabetului, cu scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la diabetul zaharat. Tema de anul acesta a campaniei globale este „diabetul și starea de bine”, cu accent pe trei dimensiuni esențiale ale stării de bine pentru persoanele cu diabet: fizică, mentală și socială. Scopul campaniei este să evidențieze importanța unei abordări integrate în gestionarea diabetului. Astfel, pe lângă tratamentele medicale, campania subliniază și importanța îmbunătățirii calității vieții persoanelor afectate. De asemenea, campania globală încurajează comunitatea internațională să adopte măsuri de prevenție a diabetului de tip 2 și să ofere sprijin celor care trăiesc cu diabet sau se află la risc, prin desfășurarea unor campanii de educare și informare cu privire la această afecțiune.

În toată lumea există o tendință de creștere a numărului de cazuri de diabet zaharat, iar situația din țara noastră nu face excepție. În ultimii ani, numărul de persoane care suferă de această afecțiune a crescut semnificativ, iar estimările OMS arată că în 2030, la nivel global, vor exista 643 milioane de bolnavi, comparativ cu 537 milioane în prezent.

În România, numărul celor suferă de diabet zaharat se ridică la 1.229.971 persoane, conform cifrelor publicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pe lângă bolnavii înscriși în Programul Naţional de diabet zaharat, există un număr semnificativ de persoane care nu știu că trăiesc cu boala, care se estimează a fi egal cu numărul celor diagnosticați. În cadrul unui proiect pilot de evaluare a riscului de diabet de tip 2, derulat în farmacii de către Forumul Român de Diabet în 2023, 22% dintre cei peste 10.000 de participanți au fost identificați cu risc mare sau foarte mare de a dezvolta diabet în următorii 10 ani.

drmax.ro/

Cifrele în creștere sunt influențate de mai mulți factori, în strânsă legătură cu predispoziția genetică, dar și cu stilul de viață, cum ar fi sedentarismul, alimentația nesănătoasă, fumatul, consumul de alcool sau tulburările de somn; astfel, odată îndreptate aceste comportamente nesănătoase, instalarea diabetului zaharat poate fi evitată. Cu toate acestea, România alocă doar 1% din bugetul sănătății pentru prevenție, a doua cea mai scăzută pondere din Uniunea Europeană.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iluminată în albastru în cadrul unei acțiuni de conștientizare a diabetului zaharat

Forumul Român de Diabet, platforma de colaborare care reunește asociații de pacienți, autorități din mai multe domenii, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor de medicamente, a organizat și anul acesta o nouă acțiune de conștientizare a acestei condiții medicale. Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, în colaborare cu Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB), fațada clădirii Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” a fost iluminată în albastru, culoarea asociată cu diabetul la nivel global, reprezentând unitatea și solidaritatea comunității internaționale în lupta împotriva acestei boli cronice.

Acțiunea Forumului Român de Diabet, la care au participat asociații de pacienți, societăți medicale și voluntari, a avut obiectivul de a atrage atenția asupra importanței prevenției și conștientizării riscurilor diabetului zaharat. Organizatorii au încurajat publicul să își monitorizeze sănătatea și să adopte un stil de viață sănătos, au împărțit pliante informative, le-au recomandat trecătorilor și alte resurse pentru informare și au discutat cu toți cei interesați despre această acțiune, oferind informații despre complicațiile bolii, dar și despre metodele de prevenție sau importanța adoptării unui stil de viață echilibrat. Acțiunea face parte dintr-o campanie mai amplă de informare desfășurată cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, extinsă și în mediul online.

„Pentru milioanele de oameni care trăiesc cu diabet, la nivel global, fiecare zi este o provocare continuă. Fie că sunt acasă, la serviciu sau la școală, aceștia trebuie să fie mereu atenți și să depună eforturi suplimentare pentru a gestiona această boală. Diabetul impune o responsabilitate constantă, necesită organizare și grijă deosebită pentru sănătate. Prin această inițiativă, ne-am propus să atragem atenția asupra impactului diabetului asupra societății și să încurajăm un stil de viață sănătos. Iluminarea în albastru a simbolizat speranța și angajamentul nostru de a susține persoanele afectate de această condiție medicală”, a declarat Radu Gănescu, Președinte COPAC și membru al Forumului Român de Diabet.

Una dintre cele mai mari dificultăți în gestionarea diabetului zaharat este diagnosticarea târzie, ceea ce crește riscul de complicații severe pentru pacienți. „Este esențial să alocăm mai multe resurse  în prevenție și diagnosticare precoce, cu atât mai mult cu cât majoritatea cazurilor de diabet din România, adică 83,9%, reprezintă cazuri de diabet zaharat de tip 2, o afecțiune care în multe cazuri poate fi prevenită sau, dacă este depistată precoce, poate fi gestionată mult mai eficient”, afirmă Prof. Univ. Dr. Bogdan Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și membru al Forumului Român de Diabet.

„Ziua Mondială a Diabetului și acțiunea demarată de Forumul Român de Diabet reprezintă o ocazie bună pentru a pune accentul pe starea de bine și calitatea vieții persoanelor cu diabet. Unul dintre cele mai mari obstacole în prevenirea eficientă a diabetului este lipsa unor programe educaționale bine structurate, care să vizeze prevenția. În România, ne confruntăm cu un deficit semnificativ în educarea publicului cu privire la riscurile diabetului, în special pentru diabetul de tip 2. Avem nevoie de măsuri concrete, de un cadru legislativ solid și de finanțare adecvată, astfel încât să reducem povara diabetului asupra sistemului de sănătate și să oferim pacienților șansa la o viață mai bună”, evidențiază Prof. Univ. Dr. Gabriela Roman, Președintele Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și membru al Forumului Român de Diabet.

 „Prin iluminarea clădirii universității noastre, dorim să transmitem un mesaj puternic de solidaritate și susținere pentru toate persoanele care trăiesc cu diabet. Anul acesta, de Ziua Mondială a Diabetului, subliniem importanța stării de bine a acestor persoane, pe lângă tratamentul medical. Este datoria noastră să cultivăm o societate în care fiecare pacient primește nu doar îngrijire de specialitate, ci și sprijinul necesar pentru o viață împlinită și activă”, a adăugat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București.

 „Iluminarea clădirii universității cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului este un simbol al angajamentului nostru față de persoanele cu diabet și de nevoile lor, care înseamnă mai mult decât tratament medical. Ca universitate și ca profesioniști în sănătate, susținem starea de bine holistică a acestora, încurajând prevenția, sprijinul emoțional și o abordare integrată a îngrijirii. Este o responsabilitate comună, ca educatori și medici, să ne asigurăm că fiecare pacient are o șansă reală la o viață mai sănătoasă și mai împlinită”, a declarat Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România și prorector al Universității de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București.

„Ne bucurăm că putem contribui la această campanie de conștientizare a efectelor diabetului zaharat, o boală care afectează milioane de persoane din întreaga lume. Ziua Mondială a Diabetului ne oferă oportunitatea de a atrage atenția asupra importanței prevenției, mai ales în rândul tinerilor, unde educația și informarea corectă pot face diferența. Considerăm că astfel de campanii au puterea de a inspira schimbări pozitive în stilul de viață al fiecăruia dintre noi, dar și să înțelegem mai bine provocările prin care trec persoanele cu această boală cronică”, a declarat Isabella Mindea, Președinta Societății Studenților în Medicină din București.

 Progresele din ultimii 5 ani – alinierea la standardele internaționale și cadrul legislativ

În ultimii 5 ani, România a înregistrat progrese importante în îmbunătățirea politicilor publice și a educației publicului cu privire la diabetul zaharat. Cu toate acestea, diabetul continuă să fie o problemă majoră de sănătate publică, iar eforturile de prevenție și educare trebuie consolidate.

„Pentru a reduce impactul diabetului, trebuie să consolidăm colaborarea între autorități, ONG-uri și sectorul privat. Este esențial ca România să continue să investească în programele de prevenție, pentru a asigura diagnosticarea precoce și reducerea complicațiilor. Digitalizarea sistemului de sănătate, integrarea noilor tehnologii și colaborarea strânsă între toți actorii implicați, fie că este vorba de autorități, ONG-uri sau sectorul privat, sunt pașii necesari pentru a asigura un viitor mai bun pentru pacienții cu diabet”, afirmă Dan Zaharescu, director executiv ARPIM.

Legea 249/2020 privind prevenția și depistarea precoce a diabetului zaharat reprezintă un pas important în abordarea diabetului zaharat în România, oferind un cadru legislativ pentru prevenirea și depistarea precoce a acestei afecțiuni. Legea prevede implementarea unui Plan Național de Prevenție a Diabetului, ce include măsuri eficiente pentru conștientizarea riscurilor și facilitarea accesului la screening. De asemenea, sunt stipulate și alte măsuri, precum introducerea unui registru național pentru diabet și prediabet sau implicarea autorităților locale, acestea fiind încurajate să dezvolte infrastructura necesară pentru promovarea unui stil de viață sănătos. Prin aceste măsuri, legea nu doar că îmbunătățește accesul la servicii de sănătate, ci și calitatea vieții persoanelor afectate de diabet, reducând riscul de complicații și povara financiară asociată cu tratamentele tardive.