Parlamentul a adoptat un nou proiect legislativ care prevede vaccinarea gratuită împotriva virusului HPV pentru toți tinerii, fete și băieți, cu vârste cuprinse între 11 și 26 de ani. Această măsură va fi inclusă în Programul Național de Vaccinare, reprezentând un pas important în lupta împotriva cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate infecției cu HPV. Legea urmează să fie trimisă spre promulgare.

Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean, unul dintre inițiatorii legii, a subliniat importanța demersului, reamintind că România se confruntă cu una dintre cele mai mari rate de mortalitate cauzată de cancerul de col uterin din Uniunea Europeană. În fiecare an, peste 1.800 de femei își pierd viața din cauza acestei boli, deși poate fi prevenită prin vaccinare.

„Prin acest vot, ne aliniem obiectivului european de a atinge o rată de acoperire vaccinală de 90% până în 2030. Este un gest esențial, care poate salva vieți și reduce suferința”, a declarat Cîmpean într-o postare publică. El a făcut apel și la lansarea unei campanii naționale de informare pentru a combate dezinformarea, frica și teoriile conspiraționiste care afectează sănătatea publică.

Inițiativa legislativă a fost depusă în luna martie de deputatul Ovidiu Cîmpean și senatoarea Nicoleta Pauliuc, fiind adoptată de Senat la începutul lunii mai, iar miercuri a fost votată și de Camera Deputaților, for decizional.

HPV și impactul asupra sănătății publice din România

Cancerul de col uterin rămâne o provocare majoră pentru sistemul de sănătate din România. Țara noastră înregistrează o incidență și o mortalitate mult peste media europeană, în ciuda faptului că această boală este aproape complet prevenibilă.

Conform datelor citate de inițiatorii legii, în România, cancerul de col uterin ocupă locul al treilea în topul celor mai frecvente tipuri de cancer, după cel de sân și cel colorectal. De asemenea, o femeie din România are un risc de 2,5 ori mai mare de a fi diagnosticată cu această afecțiune și un risc de 3,2 ori mai mare de deces, comparativ cu media din Uniunea Europeană.

Totodată, impactul economic al acestei boli nu este deloc de neglijat – pierderile anuale de productivitate, generate atât de pacienți cât și de îngrijitori, sunt estimate la aproximativ 3% din PIB-ul României.

Prin extinderea accesului gratuit la vaccinul HPV, autoritățile speră să reducă semnificativ numărul de îmbolnăviri și decese și să schimbe radical statistica sumbră care caracterizează în prezent România.