Implanturile dentare sunt dispozitive protetice utilizate pentru a înlocui dinții lipsă și pentru a reda sănătatea orală și integritatea danturii. Acestea sunt compuse dintr-o rădăcină din titan care se introduce chirurgical în osul maxilarului sau mandibulei, pe care se va așeza un bont protetic care va sprijini coroana dentară, adică dintele fals. Astfel, zâmbetul poate fi reconstruit.
Putem vorbi despre implanturi dentare individuale, care au componentele de mai sus și înlocuiesc un singur dinte, dar și despre refacerea unei întregi arcade sau a danturii cu ajutorul acestora. În cadrul celei de-a doua variante, se introduc mai multe implanturi care au rolul de a sprijini o proteză fixă și, astfel, pot reconstrui o dantură compromisă. Iată care sunt beneficiile clare ale acestui tip de lucrare protetică și cum ajută acestea sănătatea orală.
Îmbunătățirea esteticii zâmbetului
Implanturile dentare au, în primul rând, rol funcțional, dar îndeplinesc și un foarte important rol estetic. Lipsa dinților reprezintă o problemă gravă care poate afecta în mod serios aspectul danturii și poate avea un impact emoțional asupra pacienților. O reconstrucție cu implanturi dentare va asigura refacerea zâmbetului și obținerea unei danturi impecabile, cu un aspect cât mai natural. Astfel, pacienții își pot recăpăta încrederea în sine și pot din nou să zâmbească fără griji.
Coroanele dentare, adică dinții falși, sunt realizate cu ajutorul tehnologiei digitale, conform unor măsurători exacte ale cavității bucale. Astfel, chiar dacă va fi înlocuit un singur dinte, noua proteză se va integra perfect cu restul danturii, iar rezultatul va fi unul perfect satisfăcător din punct de vedere estetic.
Redarea funcționalității danturii
Pierderea dinților este asociată și cu o afectare gravă a funcțiilor danturii. Așadar, principalul scop al implanturilor este de a reda această funcționalitate. Lipsa dinților poate fi asociată cu probleme de masticație, afectarea mușcăturii sau mici probleme de pronunție și vorbire. Noii dinți din cadrul implanturilor nu doar arată ca cei naturali, dar îndeplinesc exact aceleași funcții. Astfel, dantura este din nou funcțională.
Prevenirea resorbției osoase și a pierderii dinților
Un fenomen care apare atunci când are loc pierderea dinților este resorbția osoasă. Acest lucru poate avea atât implicații de ordin estetic (trăsăturile faciale sunt afectate), dar și de ordin funcțional, deoarece este pusă în pericol integritatea întregii danturi. Atunci când acest gol este umplut cu ajutorul unui implant, se poate preveni resorbția osoasă. În plus, chiar și pierderea unui singur dinte poate fi periculoasă, deoarece este afectată stabilitatea dinților vecini, care pot, la rândul lor, să fie pierduți.
Dacă și tu ai pierdut unul sau mai mulți dinți, ia legătura cu un medic stomatolog cu experiență pentru a rezolva această problemă. Este important să apelezi la un specialist în care să poți avea încredere, care să îți poată oferi lucrări dentare de calitate, care vor trece testul timpului.