A 24-a ediție a Congresului Național de Neurologie va avea loc la Centrul Internațional de Conferința Sinaia, în perioada 3-5 iunie.
„Stimați colegi,
Vă invităm să fim din nou împreună în cadrul Congresului SNR 2026 – un moment ideal pentru schimbul de idei, colaborare interdisciplinară și dezvoltare profesională.
Și în acest an congresul va beneficia de prezența unor invitați de prestigiu din țară și din străinătate. Participarea activă a lectorilor români și internaționali va contribui la conturarea unei agende științifice consistente, relevante și orientate către viitorul neurologiei.
Programul științific va cuprinde sesiuni dedicate principalelor domenii de interes din neurologie, încurajând prezentarea de noi date clinice și de cercetare. De un interes special ne dorim să se bucure sesiunile interdisciplinare dedicate schimbului de experiență între specialități și abordării aspectelor etice și legislative ale practicii noastre. Ca în fiecare an, se vor organiza și workshopuri axate pe teme variate, cu accent pe aplicabilitatea practică și pe dezvoltarea abilităților necesare în activitatea clinică.
Ne dorim ca informațiile acumulate prin participarea la lucrările congresului să reprezinte un reper în dezvoltarea profesională și un sprijin în activitatea cotidiană, fie ea intraspitalicească sau ambulatorie.
Cu prietenie,
În numele comitetului de organizare,
Cristina Aura Panea
Președinte SNR”
Mai multe informații sunt disponibile aici


